Guvernare locală
Agenția Elvețiană pentru Cooperare și Dezvoltare a adus contribuții importante la dezvoltarea soluțiilor rentabile și durabile in sectorul aprovizionarii cu apă și canalizare la nivel local. Totusi, aceste soluții nu au fost extinse la scară largă, iar lipsa accesului la serviciile de gospodarie comunala în zonele rurale rămâne o problema acuta.
Domeniul de Guvernare Locală are ca scop sporirea participării la dezvoltarea locală și la procesul decizional, îmbunătățirea în continuare a furnizării de servicii publice în zonele rurale și promovarea unei descentralizări reale . Toate acestea urmaresc în mod deosebit incluziunea sociala a grupurilor excluse (populația rurală săracă, romii, persoanele cu dizabilitati, etc).
În ceea ce privește participarea locală, Agenția sprijină inițiativele care permit membrilor comunității să abordeze împreună provocările comune, cum ar fi crearea de medii sănătoase, spații culturale sau accesul la diverse servicii publice îmbunătățite. Agenția investește, de asemenea, în educația civică, lucrând în școli și comunități pentru a crea adolescenților deprinderi de viață care le-ar crește conștiința civică și respectul pentru diversitate.
Pentru a aborda problema finanțării insuficiente cronice a serviciilor în zonele rurale într-un mod mai durabil, Elveția sprijină Guvernul Moldovei în implementarea reformelor de guvernare locală, cu accent pe descentralizare, cooperarea inter-municipală și regionalizarea serviciilor.
Agenția colaborează cu Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), precum si cu alti actori guvernamentali si neguvernamentali angajati in reforme,și sprijină eforturile de advocacy în vederea obținerii unei autonomii locale autentice.