
Cele două state partenere au fost reprezentate de György Attila, secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice, care îndeplinește rolul de Unitate Națională de Coordonare a Programului, de Excelenţa Sa Jean-Hubert Lebet, ambasadorul Elveţiei în România, în calitate de reprezentant al statului finanțator, și de Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de Organism Intermediar pentru Aria 4 din cadrul Programului de Cooperare Elvețiano – Român.
Obiectivul proiectului vizează creșterea calității și îmbunătățirea performanțelor sistemului de transport şi distribuţie de energie termică din Municipiul Brașov. Rezultatele aşteptate în urma implementării proiectului vizează reducerea pierderilor totale de energie consumată pentru asigurarea încălzirii şi a alimentării cu apă caldă în zonă cu 50% faţă de nivelul actual, respectiv cu 9,55 GWh/an; reducerea emisiilor de CO2 cu 1.965,5 tone/an, concomitent cu reducerea cu 21,48% în primii 3 ani a costurilor de exploatare, întreţinere şi reparaţii, pentru reţele de transport primar şi reţele de distribuţie agent termic pentru încălzire şi apă caldă aferente Punctului Termic 6 şi Punctului Termic 9 din zona Tractorul.
Valoarea totală a proiectului este de 6.346.194 CHF, din care bugetul eligibil de 5.142.035 CHF este alcătuit din grantul elveţian în valoare de 4.370.730 CHF și co-finanțarea beneficiarului în valoare de 771.305 CHF. Durata proiectului este de 24 de luni.